Evenimentul s-a desfășurat la Digital Park și a reunit reprezentanții oficiilor StarNet din întreaga republică. Cu o abordare centrată pe calitate și eficiență, training-urile au avut ca scop principal îmbunătățirea abilităților de vânzare, comunicare și negociere ale participanților. Cursurile au fost ținute de expertul în domeniu, Svetlana Macrinici, director general al Etraining Moldova. Acestea au inclus sesiuni interactive de comunicare în vânzări, tehnici de negociere și strategii avansate de persuasiune și influență.
În cadrul evenimentului, Alexandru Machedon, directorul general al StarNet, a accentuat importanța educației: „Cred cu tărie că educația și dezvoltarea constantă a echipei noastre sunt esențiale pentru succesul pe termen lung. O echipă bine instruită înseamnă clienți mulțumiți și o companie de succes.”
De asemenea, Aurelia Salicov, Vicedirector a companiei StarNet, a subliniat importanța pe care conducerea o acordă dezvoltării continue a echipei. Pe parcursul câtorva zile, colegii noștri au dobândit noi cunoștințe și abilități, având totodată ocazia de a se reîntâlni și de a schimba experiențe într-un mediu plăcut și profesionist.
StarNet continuă să investească în dezvoltarea profesională a angajaților săi, pentru a oferi servicii de cea mai bună calitate clienților și pentru a menține poziția de lider pe piața de telecomunicații din Moldova. #StarNet #Training #Vanzari #DigitalPark #EchipaStarNet #Comunicare #Negociere #Succes










