close icon
app icon

My StarNet APP

Descarcă
StarNet pentru Educație!

StarNet pentru Educație!

StarNet ține cont de rolul educației pentru viitorul țării și sprijină proiectul „Moldova pentru Educație”.

Viitorul unei națiuni depinde de Educație. Anume din acest motiv, Ministerul Educației și Cercetării a lansat un proiect ambițios și foarte necesar țării noastre – „Moldova pentru Educație”. Proiect care își propune să contribuie la dezvoltarea unor școli model, apelând la sprijinul organizațiilor internațioanle, cum ar fi USAID, UNICEF, PNUD etc. și cel oferit de mediul de afaceri din Republica Moldova – StarNet, Linella, DITA etc.

StarNet este o companie care se implică constant în susținerea proiectelor menite să dezvolte bunăstarea țării și s-a alăturat la proiectul național „Moldova pentru Educație” care rezonează întru totul cu valorile pe care le are compania. Din 2012 și până în prezent, StarNet sprijină foarte multe proiecte educaționale și culturale pe care le-a prezentat în cadrul evenimentului de lansare oficială a Săptămânii Educației în Moldova. Evenimentul a fost organizat sub patronajul Președinției Republicii Moldova și a avut drept subiect central – Școala Model.

Evenimentul de lansare a fost inaugurat de Ministrul EducațieiDan Perciun, care a subliniat importanța conjugării tuturor eforturilor pentru a îmbunătăți starea educației din țară. Ministrul a amintit și de sloganul proiectului – „Este nevoie de o comunitate pentru a crește un copil”. Un slogan care relevă, o dată în plus, necesitatea unei cooperări la nivelul întregii societăți, căci miza este foarte mare și nobilă. Și pentru că provocările sunt la fel de mari, este nevoie de implicarea fiecăruia. 

Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova, a declarat că: 
„Educația devine o tema importantă în societatea noastră și asta îmi dă curaj”. Potrivit dumnealui, Moldova trece printr-o perioadă de schimbări semnificative și doar dacă vom fi educați, vom reuși să ne integrăm și să rămânem în lumea civilizată și liberă.

Alexandru Machedon, Fondatorul StarNet, a declarat că Educația este cel mai important pilon al unei națiuni. De la educație pornește totul, căci de ea depinde atât dezvoltarea socială, cât și cea economică a unei comunități. Investind în educație, investim, de fapt, în viitorul propriei țări.
 Iar în cadrul proiectului „Moldova pentru Educație”, StarNet își asumă angajamentul de a dezvolta infrastructura IT și de a conecta gratuit la Internet 35 de școli. 
De asemenea, Alexandru Machedon a prezentat succint și unele dintre proiectele educaționale sprijite de-a lungul anilor de compania StarNet:
  • Noi apreciem inteligenţa; 
  • StarNet susține șahul;
  • Proiectul StarART;
  • Proiectul ROBOCLUB;
  • Un calculator pentru fiecare elev;
  • Antreprenoriat Inovativ pentru angajare durabilă;
  • Internet Gigabit pentru școala ta;
  • Proiectul Revista TIMPUL din România, ediția din Republica Molodva;
  • Proiectul „eTIMPUL pentru Carte”.
Doar împreună putem schimba viitorul, de aceea StarNet sprijină Educația