StarNet donează din nou pentru lupta anti-COVID

StarNet donează din nou pentru lupta anti-COVID

Salutare, om drag!😊

Sperăm că ești bine, sănătos și ai parte de un început frumos de săptămână. La noi, cu siguranță este unul minunat, mai ales că am organizat recent încă o acțiune de susținere a eroilor în halate albe.

Maratonul faptelor bune continuă! 🙌

După ce, anterior, am construit de la zero infrastructura de telecomunicații a spitalului de campanie de la Moldexpo și am oferit acces gratuit la internet, am decis că putem face mai mult pentru cei care luptă în prima linie împotriva pandemiei. Astfel, ne-am unit iarăși forțele cu partenerii noștri de la Ambasada SUA în Moldova și am donat centrului de triere COVID-19 de la Moldexpo calculatoare performante, televizoare LED și o imprimantă multifuncțională. 

Terapie prin suport moral și conexiune cu cei dragi 💛

În familia StarNet știm că starea de bine și sprijinul moral sunt esențiale în procesul de tratament și recuperare. Tocmai din acest motiv, dispozitivele donate vor fi utilizate pentru recreerea pacienților. 

Persoanele internate vor putea rămâne conectați cu cei dragi ca să poată primi căldura și suportul de care au atât de mare nevoie. Pentru ca pacienții să aibă parte doar de momente de relaxare și emoții pozitive, la televizoare vor rula emisiuni de divertisment și educative. 

Suntem recunoscători că avem posibilitatea să aducem o rază de fericire și speranță în viața celor care luptă împotriva pandemiei. Însă, cel mai tare ne bucură faptul că nu suntem singuri în această misiune și că avem alături oameni buni, precum partenerii noștri de la USAID și Ambasada SUA în Moldova.

Împreună trecem prin toate!🌟