De această dată, am asigurat transmisiunea online a evenimentului “Fluieră Finalul”.
Este un eveniment din cadrul campaniei educaționale și informaționale pe care Inițiativa Regională Anticorupție (RAI) o implementează cu suportul financiar al Uniunii Europene din cadrul proiectului “Rupe tăcerea”.
Timp de 24 de ore, în scuarul Europei din Parcul Ștefan cel Mare, s-a desfășurat un spectacol, care a avut scopul să-i avertizeze pe cetățeni despre amploarea fenomenului corupției în Republica Moldova.

În fiecare zi, cetățenii Republicii Moldova pierd sume substanțiale de bani prin corupție bine organizată și luare de mită.
Vom susține și în continuare inițiativele care au ca scop dezvoltarea societății.